carecafe

CARE Cafe este componenta de economia socială, mai precis o cooperativă, nascută din viziunea si misiunea Centrului pentru Acțiune și Responsabilitate în Educație.

Nu-i așa că ți se pare neobișnuit mixul?
Noi îl iubim! O dată pentru că restaurantul asigură centrului CARE condițiile materiale pentru întâlniri, activități și proiecte menite să sprijine dezvoltarea tinerilor într-un spațiu lipsit de prejudecăți.

În al doilea rând, grație finanțării europene care a permis înființarea restaurantului, ne-am bucurat să putem angaja persoane din diverse grupuri vulnerabile.


care

Hai să-ți spunem povestea locului

1893: Se clădește casa din strada Olari nr.8
Anii 1930: Clădirea este cunoscută drept Casa Dr.Pavelescu, faimos doctor obstetrician al vremii și, printre altele, străbunicul managerului nostru, Alex Rampelt. Din vechiul cabinet al doctorului puteți încă regăsi obiecte și mobilier medical: generatoare de unde pentru sterilizatoare medicale, masă ginecologică de la sfârșitul anilor '20 sau plăcuțele originale ale cabinetului.
Anii 1949-1980: Pentru a evita naționalizarea casei, proprietarii s-au mutat în 2 camere, ca să primească 7 familii de chiriași (dați afară din propriile locuințe numai cu îmbrăcăminte, cărți și câteva mici obiecte de mobilier), printre care prof. univ. Donat, istoric, și actrița Tatiana Iekel.
1976: În camerele de la parter a fost filmat începutul filmului „Operațiunea Monstrul”.
1983: Pentru a scăpa de buldozerele ceaușiste, proprietarii sunt de acord ca o treime din casă să fie demolată pentru a face loc bisericii Olari, mutată pentru ridicarea blocurilor unei noi orânduiri.
Îl puteți găsi mereu pe Alex să vă povestească mai multe despre gradjul și locul de trăsură unde astăzi stă barul, partidele interminabile de bridge și petrecerile nebune din grădină sau despre cum e să copilărești în Olari 8.